„Vreau să câștig, dar dacă nu voi câștiga, vreau să fiu brav în încercarea mea.” Este crezul celor 15 sportivi care vor merge în Austria, să arate că și persoanele cu dizabilități pot face lucruri la care nimeni nu s-ar fi gândit vreodată. Fie că schiază, fie că patinează tinerii din delegația României la Jocurile Mondiale de Iarnă „Special Olympics” vor și luptă pentru o medalie cât mai strălucitoare. Cu toții vor primi un premiu, însă gândul la podiumul mondial îi face să zâmbească pe toți.
Se țin de mână și se strâng puternic în brațe. Apropierea care s-a creat între ei dovedește ceea ce spun și reprezentanții Special Olympics România: că sportul îi ajută pe cei cu dizabilități intelectuale să descopere bucuria de a trăi, să descopere că sunt capabili să ajungă pe cea mai înaltă treaptă a unui podium, să socializeze și să își dezvolte capacitățile motorii și de concentrare.
„Sportivii români participă pentru a patra oară la Jocurile Mondiale de Iarnă Special Olympics, în condițiile în care sporturile de iarnă nu sunt neaparat punctul forte al țării noastre. Totuși, ele sunt foarte importante pentru sportivii cu dizabilități intelectuale, întrucât îi ajută să își exerseze concentrarea, să își coordoneze mișcările, să planifice momentele de frânare. Mai mult, prin deplasarea la competițiile din străinătate, fără a fi însoțiți de o familie, sportivii noștri fac un mare pas spre chesterea independenței și a încrederii în abilitățile lor, conferind, prin aceasta, încredere și familiilor lor – lucru de care au nevoie în fiecare zi”, a explicat Cristian Ispas, Director național Special Olympics România.
Iar importanța acestor lucruri o conștientizează și tinerii sportivi.
Denisa are 22 de ani și după ce i-au trecut emoțiile rostirii crezului sportivilor în română și în engleză, ne-a spus că va concura la proba de schi alpin și că va da tot ce are mai bun pe pârtie și va încerca să fie mai bună decât toți ceilalți competitori. „O să mă descurc!”, spune ea încrezătoare în forțele proprii.
Aceeași determinare se simte și în vocea lui Viorel, participant tot la proba de schi alpin. Are 21 de ani și schiază de nu mai puțin de 10 ani. „Am toată încrederea în mine că pot veni cu o medalie”, ne-a spus el.
Denisa și Viorel sunt exemplele clare ale faptului că aceste activități sportive cresc nivelul de încredere în sine în cazul persoanelor cu dizabilități și le ajută pe aceasta din urmă să își dezvolte abilitățile motrice.
„Dacă o viață întreagă, din sfera publică, ți se transmite mesajul că tu nu prea ai abilități, vii și participi la o competiție și urci pe podium și primești o medalie, ești acolo și te vede toată lumea… e altceva. Chiar și familiile din spate simt o bucurie. Crește stima de sine, pe lângă beneficiile pentru organism. Ei au nevoie să se dezvolte motric. Competițiile sunt partea finală, dar înainte de asta există antrenamente”, a explicat Alexandra Catrina, Youth Coordinator în cadrul Special Olympics România.
Delegația României, formată din 15 sportivi și 8 antenori va concura la Jocurile Special Olympics din Austria în perioada 14-25 martie.